Cea mai ieftină centrală electrică este cea pe care nu a fost nevoie să o construim

În mod tradițional, sistemul energetic urmează consumatorul. Dacă la ora 19:00 țara are nevoie de mai multă putere, sistemul trebuie să o găsească: să mărească producția, să importe electricitate, să utilizeze stocarea sau rezervele.

Dar există o altă posibilitate: deplasarea în timp a unei părți din sarcină. Fără a opri sau limita consumatorul. Energia este folosită când este mai abundentă și mai ieftină. Aceasta este diferența esențială.

Pentru o stație de pompare nu contează întotdeauna ora exactă la care se umple rezervorul. Un sistem de răcire poate produce frigul înainte de momentul utilizării. O pompă de căldură poate încălzi apa mai devreme, iar un BESS se poate încărca ziua.

Un vehicul electric conectat seara nu trebuie să înceapă încărcarea la putere maximă exact la 19:00. Pentru proprietar contează ca dimineața mașina să fie pregătită.

Serviciul primit de consumator rămâne același, dar profilul consumului se schimbă. Aceasta este esența demand response (răspunsului la cerere).

Vârfurile de consum sunt deosebit de costisitoare. Chiar dacă infrastructura existentă este suficientă aproape tot timpul, pentru câteva ore cu sarcină mult mai mare trebuie totuși rezervate producție, capacitate de rețea și echipamente.

Reducerea cererii la vârf poate avea o valoare sistemică apropiată de adăugarea unei noi capacități de producție. Pentru a evalua această rezervă în Moldova avem nevoie de măsurarea sarcinii pe ore, reguli clare pentru participarea consumatorilor și verificarea volumului ce poate fi mutat fără a le afecta activitatea.

Dacă această flexibilitate devine disponibilă, nu mai vorbim doar despre eficiență energetică. Apare o nouă resursă în interiorul sistemului existent.

Gestionarea cererii are nevoie de un semnal economic simplu: prețul.

Dacă un consumator plătește la fel pentru energia folosită la 14:00 și la 19:00, are puține motive să-și modifice comportamentul.

Odată cu dezvoltarea pieței pentru ziua următoare și a pieței intrazilnice, prețul angro reflectă tot mai mult momentul producerii și consumului. Pentru ca semnalul să ajungă la consumatorul final sunt necesare contracte și oferte tarifare adecvate. Următorul pas logic este dynamic pricing (tarifarea dinamică).

În anumite ore energia este abundentă și mai ieftină; în altele, mai rară și mai scumpă. Consumatorul nu trebuie să urmărească personal piața. EMS — Energy Management Systems (sistemele de management al energiei) pot prelua treptat această sarcină, permițând unei clădiri, companii sau stații de încărcare să aleagă automat când consumă.

Clădirile sunt deosebit de interesante. Astăzi, majoritatea folosesc electricitatea aproape pasiv. O clădire modernă începe însă să funcționeze ca un mic activ energetic.

În același sistem pot funcționa PV (generare solară), BESS (stocare), o pompă de căldură, BMS — Building Management System (sistem de management al clădirii), un contor inteligent și EMS — Energy Management System (sistem de management al energiei).

Când energia este abundentă și ieftină, clădirea poate încărca bateria, încălzi apa sau răci spațiile în avans. Când sarcina sistemului este ridicată, poate reduce consumul din rețea fără o diminuare semnificativă a confortului.

Aceasta înseamnă mai mult decât energy efficiency (eficiență energetică): este consum gestionabil. În țară ar putea exista zeci de mii de asemenea obiective.

O rezervă asemănătoare există în industrie. Pompele, compresoarele, instalațiile frigorifice, ventilația, producția de frig, încălzirea apei, încărcarea utilajelor și unele procese tehnologice nu trebuie neapărat să funcționeze în orele de vârf.

Scopul nu este să obligăm întreprinderea să consume mai puțin cu orice preț. Trebuie să identificăm ce parte a sarcinii depinde strict de oră și ce parte poate fi mutată.

Astfel, consumul întreprinderii devine un activ gestionabil. Consumatorul își poate reduce costurile, iar sistemul primește flexibilitate.

Transportul electric ilustrează bine această logică. Să presupunem că mașina este conectată la 19:00 și rămâne conectată până la 07:00. Proprietarul are o singură cerință: bateria să fie încărcată dimineața.

Pentru sistem contează însă enorm dacă mașina consumă putere maximă la 19:00 sau dacă încărcarea este distribuită pe orele următoare. Smart charging (încărcarea inteligentă) poate alege automat ora și puterea în funcție de starea rețelei și de prețul electricității.

Ulterior, V2G — Vehicle-to-Grid (alimentarea rețelei din bateria vehiculului) poate adăuga o posibilitate: bateria să devină temporar sursă de energie, acolo unde vehiculul, stația, contractul și regulile pieței permit acest lucru.

Transportul electric creează așadar atât o sarcină nouă, cât și, dacă este bine gestionat, un instrument suplimentar de echilibrare.

Pentru a gestiona consumul trebuie mai întâi să îl vedem. Contoarele inteligente au o valoare mult mai mare decât simpla transmitere automată a indexului.

În Moldova se desfășoară un proiect-pilot al Ministerului Energiei, cu sprijinul PNUD și al Guvernului Italiei, ce prevede instalarea a 60 000 de contoare inteligente în gospodării și clădiri publice. Este un prim pas practic spre date de consum mai detaliate.

Dezvoltarea măsurării, a contractelor cu preț variabil și a agregării consumatorilor mici poate crea baza pentru VPP (centrală electrică virtuală). Deocamdată vorbim despre o direcție de dezvoltare, nu despre un sistem național deja funcțional.

Împreună, aceste elemente conturează arhitectura unui alt sistem energetic: măsurare → date → preț → control automat → flexibilitate.

O singură casă nu poate influența semnificativ sistemul. Nici o singură mașină electrică. Dar 10 000 de locuințe, câteva mii de automobile, sute de clădiri comerciale, sisteme fotovoltaice, pompe de căldură și baterii pot face acest lucru.

Unite printr-un sistem digital de control, ele formează o VPP — Virtual Power Plant (centrală electrică virtuală). Nu există o singură clădire sau turbină. Puterea este distribuită între mii de obiective, dar sistemul le poate utiliza ca pe o resursă coordonată.

Dacă trebuie redusă temporar sarcina cu câțiva megawați, cerința poate fi împărțită între mii de dispozitive. Fiecare își ajustează foarte puțin consumul, dar efectul comun este semnificativ.

Aceasta nu înseamnă că Moldova nu mai are nevoie de centrale noi. Are. Va avea nevoie de producție, stocare BESS, dezvoltarea rețelelor și interconexiuni suplimentare.

Dar ordinea deciziilor trebuie să se schimbe treptat. Înainte să întrebăm «Câți MW de producție nouă trebuie să construim?», ar trebui să întrebăm «Ce parte din cererea existentă putem gestiona?»

Apoi: «Câtă energie putem deplasa în timp prin stocare?» Și abia după aceea: «De câtă producție nouă are sistemul cu adevărat nevoie?» Această abordare unește producția, stocarea și gestionarea cererii.

Prima etapă a tranziției energetice din Moldova a vizat, în primul rând, sursa energiei. Etapa următoare va viza modul în care energia este gestionată.

Și definiția resursei energetice se schimbă. Resursa nu mai este doar centrala. Poate fi o baterie, o clădire, o întreprindere, o pompă de căldură, o stație de încărcare, un vehicul electric sau posibilitatea de a muta câțiva kilowați de consum dintr-o oră în alta.

Când mii de asemenea obiective acționează coordonat, sistemul primește ceea ce îi lipsește mai ales pe fondul creșterii rapide a regenerabilelor: controlul.

Astfel, următoarea resursă energetică importantă a Moldovei ar putea fi nu o nouă centrală, ci consumul pe care îl avem deja și pe care, în sfârșit, învățăm să îl gestionăm.